OMS: Minim 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul războiului pentru că nu au avut acces la tratamente

OMS: Minim 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul războiului pentru că nu au avut acces la tratamente
Minim 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul războiului pentru că nu au avut acces la tratamente / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 10/05/2022, 22:02

Șeful biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că cel puţin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul invaziei ruse din luna februarie pentru că nu au avut acces la tratamente împotriva unor boli cronice.

Potrivit Reuters, până marţi, această agenţie pentru sănătate din cadrul ONU a documentat aproximativ 200 de atacuri comise în Ucraina asupra unor unităţi medicale, iar în prezent puţine spitale ucrainene sunt funcţionale, a precizat Hans Kluge, directorul biroului regional pentru Europa din cadrul OMS, la o întâlnire la care au participat miniştrii Sănătăţii din cele 53 de state europene afiliate la OMS, precum şi colegi cu rang înalt din OMS.

„Patruzeci de procente din familiile ucrainene au cel puţin un membru care are nevoie de tratament pentru o boală cronică şi pe care nu pot să îl primească, fapt care duce la un număr estimat de cel puţin 3.000 de decese premature”, a declarat Hans Kluge, menţionând boli precum SIDA şi cancer.

Rata mortalităţii a crescut în Ucraina din cauza lipsei de acces la tratamente medicale

Matilda Bogner, şefa misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, a declarat marţi că rata mortalităţii a crescut în această ţară din cauza lipsei de acces la tratamente medicale.

„Dreptul la sănătate a fost sever afectat în întreaga ţară”, a spus ea.

În subsolul aglomerat al unei şcoli din Iahidne, 10 persoane vârstnice au murit pentru că nu au putut să părăsească acel adăpost în condiţii de siguranţă, a precizat Matilda Bogner într-o conferinţă de presă separată.

Dovezi pentru crime de război

Reprezentanţi ai OMS au declarat săptămâna trecută că au început să strângă dovezi pentru o posibilă anchetă privind crime de război săvârşite în urma unor atacuri comise de Rusia. Moscova a negat acuzaţiile precedente formulate de Ucraina şi de ţările occidentale privind posibile crime de război şi a negat, de asemenea, că a ţintit civili în acest război.

Sesiunea specială OMS, organizată la Copenhaga şi la care mulţi reprezentanţi au participat virtual, a adoptat o rezoluţie care ar putea să ducă la închiderea biroului regional al OMS din Rusia şi la suspendarea şedinţelor sale în această ţară.

Trimisul Rusiei la OMS, Andrei Plutniţki, a votat împotriva rezoluţiei şi a spus că este „extrem de dezamăgit”.

Au existat însă şi voci care au criticat măsurile OMS, spunând că această organizaţie nu a adoptat măsuri suficient de drastice. „Închiderea biroului OMS din Rusia pare o măsură blândă. Preşedintelui rus Vladimir Putin nu îi pasă”, a declarat Lawrence Gostin, profesor la Facultatea de Drept Georgetown din Washington.

Mai mulţi diplomaţi au declarat pentru Reuters că au renunţat la iniţiativele lor privind suspendarea Rusiei din comitetul executiv al OMS din cauza unor formalităţi legale, deşi membrii organizaţiei ar putea să voteze spre sfârşitul acestei luni pentru îngheţarea dreptului de vot al acestei ţări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×